Povestea bisericii de la Gurasada, unică în zonă. Care sunt legendele lăcașului de cult construit cu peste 700 de ani în urmă. GALERIE FOTO

Publicat: 26/11/2014, 20:01

Biserica a fost ridicată pe la mijlocul secolului al XIII-lea, din piatră de râu și piatră de carieră, legată cu mortar de var, după o tehnică pe care nu o mai știe nimeni, are ferestre prelungi și acoperiș de șindrilă, scrie Pressalert.ro.

O particularitate a bisericii este aspectul exterior, o parte a pereților fiind netencuită, în timp ce pe partea opusă aceștia sunt acoperiți cu mortar și cu un strat de var alb. Naosul, cu patru abside dispuse în formă de cruce deasupra căruia se ridică o turlă și altarul sunt cele mai vechi părți ale bisericii, dar de-a lungul secolelor i s-au făcut mai multe adăugiri. S-a ridicat un pronaos împărțit ulterior prin bolți sprijinite pe stâlpi, în secolul al XVIII-lea s-a ridicat un turn clopotniță cu foișor deschis iar la începutul secolului al XIX-lea, pe latura nordică a mai fost adăugată o încăpere scundă, prin care se face intrarea în biserică, potrivit sursei citate.

Foto: Țetcu Mircea Rareș

Istoricii de artă consideră această biserică, unică în zonă prin aspectul ei, un monument de arhitectură romanică, în care apar și elemente gotice. Unii presupun că a fost o capelă de curte de rit latin și a devenit ortodoxă în momentul trecerii domeniului nobiliar în posesia unui stăpân de confesiune răsăriteană.

După alții, care iau în considerare și vestigiile arheologice, biserica a fost ridicată de cnezi locali rămași anonimi încă din secolele X-XI, căci și tradiția locală vorbește de existența unei bisericuțe iobăgești, alături de ctitoriile catolice. Nu a fost exclusă nici posibilitatea ca micuțul lăcaș să fi adăpostit, pentru o vreme, câțiva monahi, așa cum s-a întâmplat la alte biserici din împrejurimi. Când s-au făcut săpături arheologice în biserică, au fost descoperite morminte sub lespezile stranei din dreapta, și se presupune că acolo ar fi fost înmormântat cneazul care a ctitorit biserica.

Foto: Țetcu Mircea Rareș

În biserica din Gurasada există două straturi de pictură veche: primul, păstrat parțial, este o pictură medievală, aproape contemporană cu începuturile bisericii, probabil de la începutul secolului al XIV-lea, dar există și o pictură mai târzie, din secolul al XVIII-lea.

După cum spune pisania bisericii, biserica a fost zugrăvită de meșterii Ioan din Deva și Nicolae din Pitești în 1765, în vremea Mariei Tereza, și este o mărturie a legăturilor dintre „zugravii” transilvăneni cu cei de dincolo de munți. La sfârșitul aceluiași secol, pictura a fost întregită de Simion Zugravul, din Pitești, care a pictat catapeteasma. „Judecata de Apoi”, înfățișată în pictura pronaosului de zugravul Ioan din Deva, chiar dacă este naivă, se remarcă prin valoarea ei artistică dar și morală. Sunt redate în jur de 30 de păcate izvorâte din reaua împărțeală a societății, zugravul amintind, cu câțiva ani înainte de răscoala lui Horea, „jupânii care fac lege strâmbă”, „bogatul nemilostiv”, „împărații tirani” sau „cei ce obijduiesc pe cei săraci”, pe care îi socotește tâlhari și ucigași condamnați la chinurile veșnice ale iadului. În turla bisericii este înfățișat Iisus Pantocrator iar pe pereți și în altar sunt redate diferite scene biblice.

Foto: Țetcu Mircea Rareș

Bătrânii povestesc o legendă păstrată de pe vremea cnezilor, în care se spune că, în urma unor prădăciuni ale vrăjmașilor, a scăpat cu viață o singură femeie. Ea jurase că, dacă va supraviețui, îi va face preoți pe toți cei șapte feciori ai ei. Mai târziu, aceștia s-au legat ca de „Schimbarea la față a Domnului”, care era ziua mamei lor, să vină la biserică și să facă slujba Sfântului Maslu, împreună cu tot satul, lângă niște goruni plantați de cneazul locului, când începuseră lucrările la biserică. Străvechea rânduială s-a păstrat până astăzi, când, în ziua de sărbătoare, se adună săteni din mai multe sate învecinate, iar slujba este ținută tot de șapte preoți la un loc însemnat cu un altar de piatră aflat lângă trunchiul unui gorun bătrân. Bătrânii vorbesc și de minuni întâmplate la slujba Sfântului Maslu, când mulți s-au vindecat de boli prin puterea credinței. Biserica din Gurasada este închinată Sfântului Arhanghel Mihail, hramul acesteia fiind sărbătorit pe 8 noiembrie.

Foto: Țetcu Mircea Rareș

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!